O nouă carte a italianului Sergio Ruzzier, autorul celor mai îndrăgiți Doi șoricei. De data aceasta, Ruzzier ne spune povestea unui… hârciog strângător. Hârciogul are nume de savant și ochi de artist. Se numește Pius Pelosi și colecționează obiecte găsite pe drum – banale pentru ceilalți, dar inspiratoare pentru el. A pregătit o cameră specială pentru ele și a numit-o Camera cu minuni. Din toată colecția, Pius Pelosi îndrăgește cel mai mult o pietricică oarecare. Cea mai banală și neînsemnată pietricică. Asaltat de musafirii care îi spun că e urâtă, Pius Pelosi o aruncă. Va descoperi curând însă că a pierdut mai mult decât o simplă pietricică. „Camera cu minuni” este o prețioasă poveste filozofică despre bucuria de a face ceea ce îți place. Este o poveste despre artiști și despre lucrurile neașteptate care îi inspiră. La fel cum este și o poveste despre înțelepciunea de a nu pleca urechea la ceilalți atunci când inima îți spune altfel. Bun venit încă o dată în universul inconfundabil al lui Sergio Ruzzier. Vă așteaptă creaturi suprarealiste mai mici sau mai mari, spații misterioase și vaste, care amintesc de pictura italiană sieneză, dar și umorul fin și ușor melancolic al unui artist de excepție.
Rating
Numǎr recenzii
02 utilizatori au cartea pe raftul Citite
0 utilizatori au cartea pe raftul De citit
1 utilizatori au cartea pe raftul Citesc acum
Editura
FrontieraAnul apariției
2019Traducǎtor
Ileana AchimIlustrator
-Cover
cartonatăFormat
22.2 x 27.9 cmISBN
9786068986128Numǎr de pagini
40