profile-image
Isabelle Filliozat Isabelle Filliozat, Univers

Cartea aceasta le este atât de necesară tuturor adulţilor din România! Purtăm, majoritatea, un bagaj greu de neiubire, regrete şi singurătate. Asta se vede foarte uşor în discuţiile despre absolut orice, dar mai ales în cele despre cum ne creştem copiii, care sunt întotdeauna foarte aprinse. De ce ne provoacă acest subiect atât de multe emoţii? Pentru că inconştientul nostru ascunde multe răni vechi, pentru că povestea noastră, a copilăriei şi a tinereţii noastre, începe să iasă la lumină când devenim părinţi. E greu, uneori chiar imposibil, să fii părinte. Cu toţii ne dorim să ne purtăm cu copiii noştri doar cu blândeţe şi iubire, dar, din păcate, viaţa ne arată că nu suntem capabili de asta. Cartea Nu există părinte perfect ne arată cu empatie şi fără să inducă sentimente de vină de ce ne înfuriem, de ce strigăm, de ce ne lovim şi ne pedepsim copiii. Autoarea cărţii, Isabelle Filliozat, binecunoscută psihoterapeută şi autoare franceză, oferă şi multe soluţii practice pentru a ne înţelege, a ne accepta şi a ne ierta. Ca să reuşim să ne găsim libertatea de a fi nu părintele perfect, ci părintele cald şi blând care putem fi.

cover-image
4.41 / 5
52

Recenzii
  • Rating


  • Numǎr recenzii

    52

  • 0 utilizatori au cartea pe raftul Citite


  • 0 utilizatori au cartea pe raftul De citit


  • 0 utilizatori au cartea pe raftul Citesc acum


Despre carte
  • Editura

    Univers

  • Anul apariției

    2018

  • Traducǎtor

    Aurora Irimia

  • Ilustrator

    -

  • Cover

    Paperback

  • Format

    20 x 13 cm

  • ISBN

    9789733410331

  • Numǎr de pagini

    345