De când s-a născut, Jane are o păturică roz, moale și călduroasă de care nu se poate despărți. Trebuie s-o aibă alături tot timpul: în brațele mamei, la masă, la joacă sau în pătuț, când doarme. Dar Jane crește. Zi după zi, descoperă tot mai mult din lumea din jur. Zi după zi, poate să facă tot mai multe lucruri. Dar nici păturica roz nu rămâne la fel. Puțin câte puțin, se face mai mică. Puțin câte puțin, se destramă. Ce se întâmplă cu lucrurile dragi pe care le lăsăm în urmă când creștem? Când se trezea, razele soarelui îi luminau camera. Jane se ridica în pătuț și se uita în jur. Vedea ușa, fereastra, tabloul de pe perete. Vedea și covorul de pe jos. Vedea tavanul alb. Vedea dulapul în care știa că se găseau hainele ei. Vedea o jucărie cu cheiță pe o etajeră. Vedea că se afla în camera ei, dar îi era teamă. Și apoi vedea păturica roz într-un colț al pătuțului. Jane o lua, o mângâia, o făcea ghemotoc și o îmbrățișa ca pe o păpușă. Și atunci, se simțea fericită.