profile-image
Paulette Bourgeois Katartis, Paulette Bourgeois

Prima zi de școală vine, pentru Franklin, cu multe emoții. Simpatica țestoasă nici nu poate mânca dimineața, dar părinții lui îl încurajează, povestindu-i că îl înțeleg și îl susțin. Cu greutate, Franklin se desparte la autobuz de mama și tatăl lui, iar autobuzul pornește spre o nouă aventură interesantă – școala, unde învățătorul Domnul Bufniță îi învață lucruri noi. „Și eu m-am simțit la fel în prima mea zi de școală. Dar senzația asta caraghioasă a trecut.” Cum gestionezi corect emoțiile copilului tău din prima zi de școală? Ce învățăm din Franklin merge la școală Cartea pentru copii oferă o lectură reconfortantă despre emoțiile și așteptările din prima zi de școală. Copilul Franklin simte o mulțime de broaște care îi țopăie în stomac. Această stare îi scade din entuziasm și îl determină să-și pună o mulțime de întrebări. Își va face prieteni? Va învăța ceva nou? Cum va fi învățătorul? O poveste prin care îl poți ajuta pe cel mic să treacă peste emoțiile primei zile de școală. Prin exemplul lui Franklin, copilul reușește să înțeleagă că această nouă etapă nu trebuie să îl sperie, ci mai degrabă să-i stârnească entuziasmul. Textul cărții este dinamic și oferă o mulțime de detalii despre elementele ilustrate. Dialogurile sunt ușor de urmărit, iar stilul de scris prietenos determină parcurgerea cu ușurință a poveștii. Vizualul cărții este redat printr-un joc de culori vii, cu figuri bine dimensionate și personaje expresive. Cei mici descoperă în imagini pregătirile de dimineață, drumul cu autobuzul și acțiunile petrecute la școala lui Franklin.

cover-image
4.21 / 5
100+

Recenzii
  • Rating


  • Numǎr recenzii

    6924

  • 3 utilizatori au cartea pe raftul Citite


  • 0 utilizatori au cartea pe raftul De citit


  • 1 utilizatori au cartea pe raftul Citesc acum


Despre carte
  • Editura

    Katartis

  • Anul apariției

    2017

  • Traducǎtor

    Bianka Diana Galeș

  • Ilustrator

    -

  • Cover

    Paperback

  • Format

    18.5 x 21.5 cm

  • ISBN

    9786069262016

  • Numǎr de pagini

    32